Marele mister "eu"

Intrebarea despre originea eului omenesc, respectiv a constiintei noastre, ne trimite asadar spre cea mai profunda intrebare existentiala, respectiv: Traim noi ca personalitate constienta dupa moarte? Traieste mai departe acest eu constient dupa moartea fizica? Si cum s-a nascut el? De unde venim noi – analizat din punct de vedere spiritual? Ca produs al creierului, intelectul nostru reprezinta fara indoiala ceva legat de corp. El este insa doar o unealta de care ne folosim. Cu ajutorul intelectului reflectam la ceva, putem „sa rationam“ (sau nu), ne concentram la ceva, si asa mai

departe. „Performantele constiintei“ stau in eu – care este deasupra intelectului, conducandu-l. Dar „deasupra intelectului“ inseamna, atunci când ne referim la notiunea de eu, ceva nefizic, imaterial.

Asadar tot ceea ce distinge, desemneaza fiinta umana – si face ca viata sa fie cea pentru care merita sa traiesti! – toate acestea au de a face cu realizarile intelectuale doar intr-un mod foarte restrans, ingradit. Ele ating doar o mica parte a universului nostru interior, sufletesc. Natura noastra interioara, care ne face capabili sa traim constient, atat de minunat, perceptii intuitive vii, cum sunt iubirea, frumuseţea, graţia, fidelitatea sau bucuria de viata – este insa de esenta imateriala. De aceea valoarea interioara a unui om nu se arata in coeficientul sau gradul de inteligenta. Un academician perfect scolit la materia sa nu trebuie sa fie neaparat, in acelasi timp si o fire nobila – si invers, unul complet nescolit poate sa dovedeasca un „rang“ omenesc inalt. Intelectul si constiinta de sine sunt doua notiuni diferite.

„Eul“ ramane un mare mister, atata timp cat originea lui este cautata in functiile corpului, respectiv ale creierului. Insa aceasta enigma este absolut rezolvabila de indata ce sunt luate in considerare domeniile imateriale ale existentei. Mai mult despre acest amplu subiect şi alte articole le puteţi citi în numărul 3 al revistei Lumea